Dintr-o joaca am dezvoltat ca un fel de povestioara. Si de ce zic de exerctitiu de imaginatie, pentru ca a fost interactiva. Si a fost cit de cit o provocare sa incerci sa raspunzi la actiunile celorlalte personaje. Sau ca autor sa primesti sugestii pe care sa le poti adapta. Eu eram deja pierduta in pielea personajului si cu mintea gindind din postura de autor. Uitasem cine sunt si cine era persoana cu care construiam povestea. Ca personaj ma chinuiam sa iau deciziile corecte in situatiile de fata. Ca autor ma gindeam cum sa introduc temeri din viata reala simplificate la greu.
Mie mi se pare ca atunci cind vrei sa intelegi ceva care este la scara mare trebuie sa iei un exemplu concert la scara mica si apoi intr-un fel sau altul sa generalizezi. Asta suna a inductie (sau ma rog, nu chiar). Asa ca ieri incercam sa simplific gindirea de om intr-o poveste de copilasi.
Mai tineti minte evolutia povestilor? Cind eram mici citeam niste basme scurte care invariabil aveau un happy end fericit, pe care nimeni nu il conteasta. Eu la virsta aia nu puteam sa vad mai departe de happy end-ul ala. Apoi cu cit cresteam, operele literare isi mareau dimensiunile si complexitatea. Si eventual si finalul fericit. Si daca peste ani te intorci si citesti un basm iti dai seama de multele seminificatii care le aveau si care te depaseau la virsta aia.
Mi-am dat seama ca ieri oricit am incercat sa trag de poveste sa iasa o poveste din aia de copilasi mici nu s-a putut. Invariabil a ajuns ceva cu batai si violenta (pentru ca asta vedem in fiecare zi). La un punct am ajuns la un final fericit. Dar nu, ne-am dat seama ca mai putea continua pentru ca niciodata nu este atita de simplu. Acuma nu mai aceptam finalul simplu.Si ca toate chestiile se pot complica, si ca pot exista multe personaje. Cam asa cum este si viata. O un sistem de ecuatii cu mult prea multe variabile, pe care e posibil sa nu il rezolvi niciodata. Pentru ca si in cazul de fata finalul a fost o solutie nu foarte complexa.
Cind in final am pus punct la poveste am simtit cum mi se intoarce neuronul inapoi si incepe sa gindeasca in viata cotidiana. Dar senzatia a fost tare faina.Si am inceput sa rid ca un copil de 2 ani care isi da seama ca a facut o prostie.
Acuma am recitit fetita cu chibrituri. Cel mai probabil ce am inteles acuma din ea nu am inteles si la 6 ani.
Counter
Un comentariu:
imi zici si mie ce poveste ai facut? poate scot niste bani cu tine:P
Trimiteți un comentariu