Cum sa iti dai duhul mergind pe strada

Aparent sau nu, eu sunt maestra a cum sa mori mergind pe strada. Si fara prea multa mizerie deobicei. Chestia este ca sunt atita de ametita, incit era sa dau coltul cu succes de citeva ori bune. Dar se pare ca sunt rezistenta.

Este de notorietate faptul ca mi-am taiat un deget cu cutitul singura din greseala. Si ca acuma am o cusatura foarte sexi. Mai am o iubire neimpartasita pentru stilpii de pe strada. De orice fel. Odata mergeam pe strada si ma chinuiam sa scriu un mesaj text. Si m-am infipt cu totul in stilpul unui semn de circulatie. Imi amintesc si acum ca ai mei s-au prapadit de ris. Apoi mergeam pe strada cu o harta deschisa. Nu va povestesc cum m-am infipt cu harta intr-un stilp, harta s-a rupt, iar eu m-am trezit cu capul lipindu-ma in mod suav pe el. Mai aveam o relatie de prietenie cu un semafor asezat la o distanta destul de joasa pe o strada de la mine din cartier. Deci invariabil cind treceam pe acolo dadeam cu capul in el. Cel mai trist a fost ca o data vorbeau eu foarte prinsa la telefon si in momentul in care fruntea mea s-a lipit de bara de la semafor, dintii mei s-au inchis peste a mea limba care tocmai se articula sa scoata niste sunete.

Tot din ciclul obiectele contondente patrund in capul meu, mergeam pe strada si un semn de circulatie temporar mi s-a infipt cu mult talent in cap (pe cuvintul meu ca era bartai semnul si eu nu l-am vazut). Cind am ajuns acasa am vazut ca lichidul magic cursese pe acolo. Odata, am alunecat intr-un canal pe la mine prin fata blocului. Ma duceam pasnica la o amica de peste drum si nu stiu cum am reusit sa ma vars cu un crac intr-un canal uitat deschis. Deaia imi place mie aici, ca daca lasa astia vre-un canal deschis ii pun 100 de chestii rosii in jur ca sa il VEZI.

O alta experinta la fel de trista am avut-o cind am vrut sa beau clor. La mine e grav cind mi se face sete. Si gasesc eu o sticluta cu ceva in ea. Si era noapte, si dau sa beau. Bai si avea un miros si am zis ca nu beau. Dimineata o intreb pe maicamea senina, ce era in sticluta aia? Clor. A, bine ca nu am baut.

Si acum sa ajung la apogeul celor 7 vieti ale mele. Asta este trista tare. Eram pe munte, si intr-un exces de zel si bocanci uzi (unii nu se gindesc prea mult inainte sa intre pe un traseu greu, destinat turistilor foarte experimentati si echipati corespunzator si il mai fac si in sens inves decit trebuie) si m-am trezit deasupra prapastiei agatata de un cablu. A fost...de vis (deci o senzatie mai naspa nu am avut in viata mea).

Sunt curioasa cu cite vieti am mai ramas ?