Am zis mai sus Marillion cu Hogarth, pentru ca el este solistul lor de numai...20 de ani. Partea oarecum buna este ca dupa plecarea solistului anterior formatia a abordat un alt still si nu a venit un nenea cu voce asemanatoare cu cel dinainte care i-a preluat piesele (vezi cazul Yes). Atunci cind Fish (solistul initial) a plecat, a plecat cu absolut toate drepturile pentru piesele din perioada lui. Partea nasoala este ca eu, personal, prefer mai mult piesele lui Fish. Versurile cu conotatii fantastice ale lui Fish au evoluat catre versurile depresive ale lui Hogarth (dupa cum chiar el afirma, multe dintre piesele lui se refera la moarte si apa).
Dar, cu toata aceasta schimbare, au oferit un show minunat aseara. Versurile si gesturile lui Steve au reusit sa imi aduca mie lacrimile in ochi (unul din albume se refera la povestea unei fete care incearca sa se sinucida aruncindu-se de pe un pod). Formatia a fost foarte bine primita si a avut parte de un public minunat (Fish era scotian). A fost un concert de promovare a noului album care este un best of, insa cu piesele interpretate acustic. Pe linga faptul ca au cintat in intregime "Less is more" (si trecind si peste faptul ca au uitat sa cinte "It's not your fault" de pe album), in partea a doua s-au mai auzit piese de pe "Afraid of sunlight", "Anoraknophobia", "Brave", "Marillion.Com", "Radiation", "Seasons End ", "This Strange Engine". Si au ales unele din cele mai repzentative piese.
In momentul in care au intrat pe scena, am avut senzatia ca o sa cad pe spate (erau totusi Marillion). Mi-am permis si eu sa inchid ochii si sa visez pe "Interior Lulu", "Hard as love", "Gazpacho" si "Estonia" (preferatele mele din noua era).
Am parasit locatia infecta (infecta prin faptul ca era mica si ca a trebuit sa o caut aproximativ o ora) cu un zimbet larg pe fata si ignorind cu desavirsire ploaia rece care incepuse.
Counter
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu