marți, 31 martie 2009

Povesti de dragoste si creiere pozitronice

Daca ati fi pusi se alegeti intre o poveste de dragoste si un creier positronic ce ati alege? Eu as fi ales fara sa stau pe ginduri creierul. De fapt la virsta aia povestile de dragoste cu tone de chestii romantice mi se pareau mai mult ele romane SF, decit povestirile cu roboti. Tot timpul am fost convinsa ca siroposeniile nu vor merge mina in mina nicioadata cu luptele dintre cele 25.000 de lumi are galaxiei.

Prin clasa a9a mi-a picat in mina un roman de Asimov (tatal, mama si toate neamurile povestirilor cu roboti). Mi-a placut la nebunie. Genul de roman in care cavalerii sa matrasesc prin galaxie. Aparea pe acolo o tanti care fusese indragostita de un robot cu aspect uman, dar am ingrnorat-o total. Imi amintesc si acum ca una dintre putinele note de 10 la literatura (am fost praf toata viata mea la literatura) l-am luat pentru un eseu despre literatura SF, in care m-am apucat sa bat cimpii despre fiintele de metal care nu pot intelege sentimentele umane si despre cele 3 legi ale roboticii.

Dupa ce am citit Robotii de pe Aurora  am pus mina pe Caverne de otel. In asta parca se mai imputea un pic treaba. Stiu ca am si zis: de ce? De ce trebuie ca fiecare roman sa aiba si niste elemente siropoase?

Banuiesc ca majoritatea dintre voi au citit Jules Verne la viata lor. Ce a scris nenea ala pe acolo era SF pe vremea lui. Si in final a devenit posibil. Ce a scris nenea Asimov acuma e SF, dar se pare ca exista dorinta de a realiza asa ceva.

Dupa am fost absolut inebunita sa aflu povestea mincinosului si a lui Susan Calvin. Tanti aia a fost idolul meu pina in momentul in care a pus ochii pe unul. Pai bine tanti. Tu specialista in psihorobotica, pui ochii pe unul. Tu tanti care ai stat toata viata ta adincita in stiinta? Dezamagire profunda pe fata mea.
Din povestea cu mincinosul  merita mentionata faza cu robotul care citea gindurile si care le zicea oamenilor ceea ce voiau sa auda. De acolo am invatat ca daca zici cuiva adevarul doare si ca daca zici ceea ce vor sa auda si isi dau seama ca ai mintit doare si mai tare. Si ca robotii nu pot intelege sentimentele umane.
Si acum sa dau un citat destept: "Trebuie sa le spui; dar daca le spui ii ranesti, si n-ai voie; dar daca nu le spui ii jignesti,asa ca..." [cercul vicios in care a dat coltul robotelul].

Dupa aventurile cu roboti m-am apucat sa citesc seria Imperiul. Alea mi s-au parut nasoale rau. Se cafteau aia prin galaxie. Si in final aparea cite o tanti extramega desteapta care ajuta si ea la salvarea galaxiei si in final se si combina cu bunaciunea care salvase galaxia. Si traiau fericiti pina la adinci batrineti si aveau robotei multi (asta parca era in Pulbere de stele). Romanul asta m-a deprimat complet. Nenea autor de SF-uri insista in continuare cu sentimentele in lumea in care nu isi au locul...

Aseara am recitit Preludiul fundatiei. Am stat lipita de carte pentru ca devenise destul de interesant. M-am chinuit sa citesc sfirsitul. Si am ramas extrem de socata. Dupa ce tipul si tipa s-au perindat prin galaxie in incercarea de a...nici ei nu stiau prea bine ce, tipul si-a dat seama ca lumea este condusa de un robot (parca le dadusera in cap cu ceva serii inainte pentru ca oamenii nu voiau sa fie condusi de roboti). Si tipul evident se chinuie vre-o doua pagini sa-i marturiseasca tipei ca o iubeste. Si tipa nimic. In orice roman cu scaun la cap probabil ca s-ar si terminat intr-o avalansa de pupaturi. Nu ca asta nu s-ar fi terminat intr-o avalansa de pupaturi, dar au fost intre un locuitor al galaxiei si o gramada de fiare. Nu prea il inteleg pe autor de ce tot baga povesti de dragoste intre roboti si oameni (adica nu am prins ideea). Daca ignori partea asta de la final, cartea este foarte faina.

Si acuma sa va povestesc despre personajul meu favorit. Robotelul cu aspect uman Daneel Oliwav. A avut o viata in jur de 20.000 de ani, in care s-a chinuit sa salveze Pamintul. Am uitat sa precizez ca pamintul devenise radioactiv si nu mai putea fi locuit. Stau sa ma intreb daca asta o sa se intimple in realitate vreodata (nu cred ca este o posibilitate exclusa). A imbracat o groaza de personaje care ajutau diversi oameni sa rezolve diverse dileme. Printre altele isi dezvoltaze capacitatea de a modifica sentimentele umane. 


8 comentarii:

Anonim spunea...

Asa e ba, de cate ori zici si tu ca ai pus mana pe o cartulie serioasa, insira aia romantisme si pupaturi la greu. E ca in filmele americane : in jur se dezlantuie tsunami si aia doi o pun de-o zbantuiala.

Anonim spunea...

Asimov a fost intotdeauna un romantic fara speranta... nu va mai lamentati atata.
Pana la urma ce vrei de la un om care si-a numit una din povestiri "Iubire Adevarata"?

Heeeellooo!!!

Andrei Vajna II spunea...

Asa e cand autorul nu e britanic si nici nu scrie despre britanici. :D

Lenore spunea...

Postul asta a fost mult prea prodund pentru mine. Nu poti sa te intorci la posturi cu bunaciuni? ;;)

Anonim spunea...

Lenore mai vrea o tura de bunaciuni..cine stie, la anu poate am alte preferinte :P

Sasa spunea...

a am uitat sa va spun ca-i neterminat ca mi s-a futut boggerul in mijlocul creatiei...

Sasa spunea...

ah, salut Ion. pai cred ca si eu sunt cam in situatia lui de inghit si formule matematice si povesti de dragoste intre roboti si oameni in aceeasi supa :)

Cristina spunea...

Daca n-ai facut-o inca, iti sugerez sa citesti "Sfarsitul Eternitatii". O sa ai ce scrie pe blog...

Despre urs

Fotografia mea
sunt un urs, din ala de terorizeaza turistii din Racadau
 
Counter Counter