marți, 7 aprilie 2009

Autoare nehotarita

In vremurile mele bune (adica in vremurile bune ale acestui blog) scriam povestioare. Cei drept, cam timpite (unele din ele). Mi se pare tare cind tu esti autorul si ai in mina destinele personajelor. Poti sa faci ce vrei cu ele. Poti sa la sfarmi cu capul de o stinca (am facut-o pe asta). Poti sa le trimiti pe lumea ailalta si sa le chemi inapoi cind ai tu chef (pentru ca oricum nimeni nu crede ce scrii tu,nici macar tu, uneori).

Eu eram lame, deobicei ma inspiram din intimplari reale. Sau din ce mai citeam. Sau din ce auzeam. Si apoi teseam pe marginea lor ajutata de imaginatia mea destul de bogata (chiar si eu am avut un soc cind mi-am dat seama ca-i bogata). Si deobicei iesea ceva, dar fara final fericit. Ca asa voiam eu, eram cih, voiam ca lumea sa plinga cind ma citeste. Dupa cum spuneam, in ultima povestioara scrisa (acum 1000 de ani) i-am sfarimat tipei capul de stinca.

Cind ma vedeam cu destinele a vreo 3-4 primadone si 5-6 domni ma simteam zeu. Ce nu faceam eu acolo cu ei. Dar ceea ce faceam era in limitele bunului simt si ale realitatii. Am incercat chiar sa scriu o chestie bazata pe destinele a 3 colege de clasa care sa se apropie mult de viata noastra din liceu (evident cu niste evenimente nefaste strecurate prin vietile lor). Parea prea complex. Dar cel putin avea o baza reala si , problema majora, stiam cum se va termina.

Cind eram a10a, m-a apucat un puseu de inspiratie. Si cica sa ma apuc sa scriu carte. Si am scris destul de mult pentru o introducere. Era greu, era ceva scris doar din imaginatie. Personajele nu existau si probabil nu vor exista si povestea cu atit mai putin. Ma fascina ideea bunaciunii aparute din neant si a fetei vrajite de el care apoi il cauta.Care lasa totul in urma si alearga dupa o umbra despre care nu stie daca va mai deveni vreodata realitate. Si pe care cu putin noroc il gaseste.Mai erau acolo inghesuite tot felul de aspecte culturale, morale si materiale care la vremea respectiva au distrat pe multa lume si care mie mi se pareau sarea si piperul povestii (va dati seama despre ala si aia era o poveste pe care nici eu nu o credeam si pe care probabil nimeni nu o crede). Deobicei atunci cind numesc personajele in poveste iau numele de la prieteni buni sau nume care imi plac tare mult. Pe tipa am numit-o dupa o prietena buna care are acelasi prenume ca mine si tipului i-am luat un nume destul de random (cine mai stie ce era in capul meu atuncea). Acuma cele doua personaje dragute aveau si nume si un destin foarte incert (chiar si pentru autor). Aveam in vedere majoritatea intimplarilor prin care urmau sa treaca personajele. Recunosc, detalile erau clar preferintele mele personale si frustrarile copilariei (nu se putea sa nu imi pun amprenta in vreun fel).

Insa povestea nu a fost terminata vreodata. De ce ? Pentru ca eu sunt incapabila. Nu stiam ce sa fac in final cu personajele. Daca sa le ofer un final fericit sau nu. Mi se parea ca daca le ofer un final fericit o sa fie telenovela si nu o sa impresioneze pe nimeni. Dar parca nu voiam sa stric frumuste de idila cladita cu atita grija. M-am gindit mult. Gaseam cine stie ce solutie fantastica si intortocheata de a scoate un final, dar fiecare idee isi pierdea din entuziasm. Doua personaje create de mine se impotriveau finalului pe care il propuneam asta pentru ca eu nu voiam sa il aleg pe cel mai simplu. Inca nu m-am hotarit daca ii las sa se pupe sau ii dau cap in cap. De vrei 4 ani asa. (pe bune, mai descopar foile, mai citesc ce-am scris, mai zic ca incerc sa termin, dupa care ajung la dilema existentiala).

Daca vor exista vreodata doua persoane care sa intre in pielea persoajelor, sper sa aiba un autor mai cu cap si nu asa slab de inger care sa le ofere un final pe cinste. Si apoi sa vina sa mi-l povesteasca si mie ca imi inchei povestea

Sau poate doar am scris o poveste fara sfirsit...

3 comentarii:

meritoriu spunea...

Stai lin, sunt romane ce s-au lasat scrise timp de 50 de ani. Ai tot timpul inainte si eu am incredere in Alexandra. La fel cum am in a mea :)

Sasa spunea...

o mai tii minte pe Alexandra. ai fost printre putinii care au citit povestea in vremurile cind era calda :)

Cris. spunea...

saraca stanca:(

acum la faza cu scrisu, nu mai zice ca scri prost, ca nimeni nu scrie mai prost ca mine.
SUNT REGINA SCRISULUI PROST >:)

Despre urs

Fotografia mea
sunt un urs, din ala de terorizeaza turistii din Racadau
 
Counter Counter