Ma ridic cu greu din pat si dau cu ochii de oglinda.Vad o Sasa mai in virsta(sa fie de vina tunsura?) si mai palida...cred ca si Doamna cu Coasa arata mai bine.Daca ar veni acuma as implora-o sa ma ia cu ea.As merge macar intr-o lume mai buna.Nu m-ar speria, i-as zimbi, asa cum a facut si fetita cu chibriturile.Ma uit in oglinda in continuare, da nu vad nici o Doamna cu coasa.Vad o imagine veche si prafuita cu noi doi care se reflecta la infinit.Infinitul nu exista, este o iluzie.
Deodata ma trezesc sus pe o stinca.Linga mine sta Doamna cu Coasa (este o femeie absolut superba...). Imi explica ca eu sunt deasupra tuturor si jos in prapastie te vad pe tine. O picatura de apa se prelinge.Rugatori, cei doi ochi cauta pe fata Doamnei raspunsul.Am invatat pe munte ca exista doua variante: sau o iei pe traseu, dar dureaza mai mult, fie o iei de-a dreptul dar nu este atit de sigur. Ochii acum imi stralucesc. Doamna cu Coasa ma priveste sceptica:"Ai reusit sa urci pina aici pe traseu.Acum vrei sa te intorci?De ce?".Nu mai astepta un raspuns, ma vazu cum am urcat pe marginea stincii."De ce alegi drumul mai scurt?".Pentru ca a venit timpul sa fac ceva nebunesc.
Ajung la picioarele tale. Dar ochii si-au pierdut stralucirea.Acum privesc spre un orizont gol.
Tu stai si privesti un cadavru care zace intr-o mare de praf si din care singele decolorat se scurge incet, incet...Doamna cu Coasa priveste de sus de pe stinca.
[disclaimer: promit sa schimb cit mai repede numele, ca sa nu intrati la idei.imi place ideea finala si o sa incerc sa o mentin.nu, inca nu m-am hotarit sa ma arunc de pe o stinca]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu