Prolog

Era e zi frumoasa de toamna, iar Ania iubea zilele de de toamna in care soarele ridea printer crengile copacilor. In urma cu 3 ani, intr-o zi de toamna incepuse o viata noua.Parasise curtea orfeliatului si pasise in noua lume a adolescentei.
Urma o noua perioada foarte frumoasa, pentru ea fata care era pregatita sa infrunte toate mizeriile unei lumi in care trebuia sa se descurce pe propriile-i picioare.Ajunsa in fata caminului in care urma sa locuiasca vede o fata foarte draguta inconjurata de rude care ii urau toate cele bune in noul an.Ea nu avut niciodata asa ceva si nici nu a dus lipsa.Singurul de care ii era dor era Victor, singurul care o salva de la batai si mai dadea de mincare. Pe Crina avea sa o mai vada pentru ca urmau sa fie la acelasi liceu. Crina nu era de la orfelinat, ea avea familie dar fusesera in aceeasi clasa si se imprietenisera. Ea fusese singura care nu tinuse cont de neajunsurile Aniei si o privise ca pe un om normal. Ania se gindea in continuare al ce-I rezerva viitorul si se chinuia sa sa vada in ce camera a fost repartizata, cind din spate se aude o voce:
- Hey!
- Cu mine vorbesti?
- Da, la ce camera esti?
- Nu stiu, nu am apucat inca sa ma uit.
- Eu sunt la E13.Cum te cheama?
- Ania.
- Pai insemna ca suntem college.La E13 mai sunt 2 fete: Ania si Margareta.Eu sunt Carmen
Ania verifica si ea atent listele. Asa era la E13 era ea ,cu Carmen si cu Margareta.
- Incintata.tu de unde esti?
- Eu sunt din Racari dar parintii mei au vrut sa fac liceul la Bucuresti. Tu?
- Eu sunt din Bucuresti.
- Pai si atunci ce cauti in camin?
- Am hotarit sa imi iau propria viata in palme, raspunse Ania privind in pamint.
Carmen o lua de brat, neintelegaind aluzia acesteia si pasira impreuna in camin ca sa vada camera in care ar fi trebuit sa locuiasca. Ania se simtea fericita, in sfairsit avea sa simta gustul libertatii.
- Off uite-o si pe fata aia cum arata. POate ca toate am vrea sa fim ca ea,dar oare se merita?
Margareta, statea intr-un colt alaturi de parintii ei privind sfioasa. Si pentru ea era ziua in care devenea libera. Privea cu jind peste gardul scolii, stiind ca acolo isi va petrece urmatorii 4 ani, alaturi de oameni pe care nu i-a vazut in viata ei .Tatal ei tinea in mina 2 valize scumpe.Ania se uita la sacul ei sport si apoi la celelate 2 valize si ofta
- Poate ca ne-am fi dorit. Dar uitate la privirile parintiilor, oare chiar merita?
- Oricum pare cam fitoasa, sper sa nu fie ea Margareta.
Cele doua fete se dusera in camin si incepura sa-si spuna povestea vietii. Ania povesti cum isi aminteste doar de orfelinat, cum trebuia sa traiasca acolo intre atitia copii abandonati. Carmen povesti si ea viata ei intr-un orasel de provincie asaltat de industrializare.Erau atit de diferite mediile din care proveneau si totusi ele doua erau atit de asemanatoare.Cineva ciocani discret la usa, apoi o femeie foarte cocheta crapa usa:
- Aici este E13?
- Ati invatat sa cititi? Asa scrie pe usa, raspunse Carmen acida.
- Atunci v-as ruga sa o primiti si pe fata mea Margareta, care ar trebui sa stea cu voi in camera.
- O primim, putem sa facem noi altceva? Apoi usor catre Ania: nu se poate , e aia.
- Buna, eu sunt Ania zise ea rizind usor amuzata de comportamentul lui Carmen.
- Eu sunt Margot, zise fetita vesela.
- Si aia era mama-ta , nu?Eu sunt Carmen.
- Da, s-au hotarit sa ma aduca si pe mine la liceu in Romania.
- Pai da de unde vii? Intreba Carmen socata
- Ai mei sunt diplomati asa ca pina acum am stat la sirbi, dar au zis ca e mai bines a fac si o scoala in romaneste.
- Si stii sa vorbesti sirbeste?
- Da, dar nu foarte bine.
- Lasa atunci sa ne inveti si pe noi. Vreti prajituri? A facut ieri mama 2 tavi ca sa fie sigua ca ajung la toata lumea.
- Cu ce sunt? Intreba Margot precauta. Ca eu sunt alergica la nuca.
- Cu nuca draga mea, cele mai buna prajituri sunt cele cu nuca.
- Eu nu pot sa te refuz, lua Ania razand o prajitura.
- Hai sa ne povestim ceva interesant. Voi ati avut prieteni din locul din care veniti?
- Parieteni erau toti , mai ales cind iti furau mincarea si apoi rabdai de foame 2 zile, rise Ania.
- Nu din aia, vorbeam de prieteni baieti, in sensul de iubiti.
- Da cine iti fura mincarea Ania?
- Eh, poveste lunga.
- Pai, poveste lunga nu toti am avut slugi care sa stea dupa noi. Asa ia ziceti voi.
- Pe mine ma obligau ai mei sa ies cu un sirb, era frumos dar mie nu imi placea de loc. Ei tot insistau ca o fata sa stie sa se poarte in societate alaturi de un baiat sis a fie vazuta, dar eu mai de graba voiam sa ies cu copii sa ma joc.
- Mama nu ar fi avut nicodata idei din astea. Acum in ultimul an, ma imprietenisem si eu cu um vecin si mergeam impreuna la gradina. Era frumos ne tineam de mina, imi adduce flori, mergem impruna la caminul cultural, dar tata tot zicea sa-l las in pace si sa-mi vad de scoala ca eu trebuie sa ma duc sa invat .Si uite acum ca am intrat la liceu. Mi-a promis ca o sa-mi scrie, dar probabli m-a uitat déjà, si nu se insela cind zicea asta.Ania, nu mai ride si zi sit u.
- Ce baieti? La noi in general fetele pe la 13, 14 ani erau luate de baieti si duse la produs.eu in schimb am reusit sa scap pentru ca de mica am fost tovara cu baietii. Déjà in ultimii ani nu mai facea diferenta daca sunt fata sau baiat.
Si intradevar atunci vazura si ele.Era tunsa scurt baieteste si avea niste sprincene foarte groase.In ochi avea o lucire de spernta si doar buzele pareau o tasatura feminina. Era imbracata in niste pantaloni mult mai mari decit ar fi trebuit, baietesti si intr-un tricou larg.Aproapeorice semn de feminitate era estompat, cu exceptia cerceilor mici din aur, singurul lucru cu care fusese gasita. Nimeni nu indraznise sa ii fure.
- Si asa ajunsesem sa ma bat cu baietii si sa fiu batuta si eu la randul lor, dar am reusit sa scap de altele mai rele.
- Si nu era nici unul care sa te sustina sau sa aiba grija de tine?
- Singurul care nu uita ca sunt fata era Victor care se mai baga pentru mine si ii mai batea pe aia mai mari.Si uneori imi mai dadea din mincarea lui.
- Ce frumos din partea lui.
Se pusesera toate 3 in pat. Fusese o zi plina si de aici inainte aveau sa evolueaza impreuna. Margot era perfecta, avea o fara extrem de frumoasa, un trup superb, era miniona. Din cite auzisera era si foarte desteapta si foarte cuminte. Carmen era si ea la rindul ei frumoasa, o frumusete romanesca autentica (cei drept avea un nas ciudat), care deborda de energie si voie buna.
Asta a fost in prima zi. Acum deja trecusera 3 ani si ele devenisera ne despartite. Si acest al 4lea an era crucial deoarecere era ultimul. Ultimul in care mai puteau sa glumeasca cu viata si sa creada ca lumea este a lor.