luni, 17 septembrie 2007

De cite ori?




L-ai văzut. In faţa ta în autobuz sau în drumul tău zilnic spre casă care trece prin faţa casei lui. Deja te-ai împrietenit cu cîinele lui, care se gudură pe la poartă cînd treci. Ai păşit de atîtea ori peste acel trotuar, dar astăzi treci peste el ca un străin. Ca şi multe alte trotuare peste care aţi trecut împreuna…si pe care azi le cutreieri singură. Şi cîte alte locuri pe care acum le vezi cu alţi oameni şi din altă postură. De cîte ori nu ai mai stat pe băncuţa pe care stăteai cu el, cu colega de bancă sau cu colegul de curs încercînd să daţi de cap unei ecuaţii? De cîte ori nu ai trecut pe lînga boschetele din care iţi rupea flori? Sau pe lîngă pomişorul sub care te ascundeai cînd chiuleai de la ore(si pe care nenorociţii de la primărie l-au taiat)? De cîte ori nu ţi s-a desfăşurat în faţa ochilor la o beţie cruntă tot trecutul vostru comun? (nu încerca să mă minţi, nu-ţi ascunde faţa în palme, hai recunoaşte).

Dar acum, nu mai e. S-a dus cu tot ce a avut (de fapt nu cu tot, recunoaşte ca sub paturică te mai gîndeşti înca la el). Eşti alta, te duci în alte locuri, faci alte lucruri(eventual cît mai scîrboase şi urîte ca să îţi acoperi durerea sub masca nepasării). El e altul, face alte lucruri, se duce în alte locuri. Acum jucaţi în 2 scenarii diferite, dar un singur lucru încă vă leagă. E colegul tău de liceu: îţi mai prinde un şut plin de ură cînd aperi la fotbal, îţi mai pune o piedică cînd te chinui să urci in grabă scările şi te mai apostrofează cînd nu are altă activitate. Ce faci? Oftezi, îi zici ceva de dulce printre dinţi şi treci mai departe…mai departe pe aceleaşi trotuare călcate în neştire si spălate de ploi. Ştii că vă veţi întîlni undeva, că vă veţi mai vorbi. Unde? Pe marginea unei clădiri, iar sub voi se întinde un abis ameţitor. Totdeauna ai făcut primul pas, aşa că de ce să nu faci primul pas şi atunci cînd e vorba de ultimul? Pe marginea clădirii îţi iei inima în dinţi, îl priveşti fix prin lentila ochelarilor (da,da porţi ochelari pentru că eşti în Vianu şi chiar dacă nu aveai, după 2 ani de laboratoare o să ai mai mult ca sigur) şi întrebi: sărim…?


2 comentarii:

Claudia spunea...

aoleo, tin minte si acum cat am plans cand am citit prima oara articolul asta.. am plans cu lacrimi amare, amintindu-mi intr-un fel sau altul de ceva ce mi s-a intamplat mie... dar, se pare k pana la urma a iesit cu bine.. vei vedea k si in cazul tau o sa iasa cu bine ;)
ah, tre sa ma venerezi k eu te-am dus pe cladirea care mai apoi a fost sursa de inspiratie pt acest articol (eu tot il numesc aici articol din simplul motiv k a aparut in suplimentul Academiei Catavencu, Academia de Gasca parca ii zicea rezervat liceului nostru)

sasa spunea...

mersi Claudia, chiar m-a inspirat cladirea aceea dar si sperietura pe care am tras-o atunci (sper ca iti mai amintesti in ce fel tremuram). probabil ca acest post va ramine universal valabil, eu totdeauna ma simt influentata de el :)

Despre urs

Fotografia mea
sunt un urs, din ala de terorizeaza turistii din Racadau
 
Counter Counter