luni, 13 iulie 2009

Complexe de padure

Buna. Eu sunt un ursulet puiut si rasfatat. Mama mea are grija mare de mine. Sunt unul dintre putinii ursuleti care mai traiesc liberi in padure, pentru ca in majoritatea tarilor europene ursii au fost trimisi in captivitate. Aici ma bucur ca sunt un urusulet roman.
Dar perioada care ar trebui sa fie cea mai frumoasa din viata mea, nu mai este. Mama povesteste cu nostalgie de tineretile ei. De vremea cind mincau zmeura si vinau alte animale din padure. Cind mai scapau pe la stina si incingeau o oaie. Cind mai scapau la un cort si incingeau niste slana de la turisti. Acuma ma uit la alti parintii de ursi cum ii invata sa traisca. Ii invata sa se duca in oras sa caute prin gunoaie. Eu nu pot sa fac asta. Trebuie sa respectam oamenii atita timp cit ei ne respecta pe noi. Da, o sa ma duc sa ii fur mincarea daca isi construieste casa in padure sau daca se intimpla sa campeze pe teritoriul meu, dar nu o sa cobor niciodata sa scormonesc prin gunoaie, in oras. Nu o sa ma duc niciodata peste ei. Tot aud prin padure ca ursii ataca oameni. Nu e adevarat. Noi nu am fost invatati sa atacam oamenii, decit in doua situatii. Daca se pun intre mine si mamica mea, mamica se poate duce sa-i casapeasca sau daca se pun intre mine si mincarica mea. Si mi se pare perfect normal. Sau atunci cind imi fac un rau. Voua cind va face cineva un rau, nu aveti instinct sa va aparati ?
Mie imi este frica de oameni. Asa am fost invatat. Daca ii vad am invatat sa fug, nu sa ma amestec cu ei sau sa le fac ceva rau. Atita timp cit nu incearca nimic dubios, ii las sa treaca daca ii intilnesc. Nici macar nu ii sperii. Dar, am auzit de prietenii mei de pe linga orase s-au imprietenit cu oamenii, si asa isi pierd din statutul de animale salbatice. Nu este normal. Noi trebuie sa fim lasati in pace. Daca oamenii ar fi mai civilizati si nu si-ar mai lasa gunoaiele pe afara in asa fel incit sa ademeneasca animalele padurii, daca nu le-ar mai calca teritoriul cu toate chestiile care le fac si daca ar avea respect pentru mediul inconjurator. Avem nevoie si noi de habitatul nostru, asa cum e, cum nici ei nu au nevoie de noi pe paminturile lor.
Mie mi-a povestit mama mea ca ursii hibernau. Eu sunt mic. Nu am avut ocazia sa hibernez. Si ma intreb daca voi avea vreodata. Am inteles ca din cauza oameni lor se produce fenomenul de incalzire globala. Care ne da peste cap intreagul mod de viata. Oare unde vom ajunge in ritmul asta ?

Va rog eu frumos din inima mea de ursulet mic. Lasati-i sa traiasca in pace. Nu ii mai impuscati. Incercati sa nu intrati in viata lor. Respectati mediul inconjurator cu toata mostenirea care o are in el. Si nici ei nu vor mai calca pe teritoriul vostru atita timp cit al nostru este respectat. SI nu in ultimul rind respectati-va pe voi. In ritmul asta copii vostri in citiva ani vor ajunge mai rau decit prietenii mei...

M-am intilnit si eu cu ursuletul mic si rasfatat. Nu o sa va vina sa credeti dar chiar am putut sa trec pe linga el, fara sa ma atace atita timp cind nu am facut magarii si nu am intrat in boschetele in care dormea el. Eu va rog sa meditati la ce a zis ursuletul rasfatat, el este norocos ca este rasfatat.
Ca toata lumea in ziua de azi urla pe la toate colturile ca ursii Romaniei au luat-o razna. Poate pe aici gasesc si explicatia...

2 comentarii:

meritoriu spunea...

Meritoriu sustine ursii din padurile romanesti !

svalentin spunea...

Trist dar adevarat!
Pacat ca nu prea avem ce face. Daca nu am reusit sa educam poporul sa nu mai arunce gunoaie, cum sa il educam sa inteleaga actiunile ursilor?
Problema este ca ursii nu sunt singurele animale care trec prin vremuri grele.

Despre urs

Fotografia mea
sunt un urs, din ala de terorizeaza turistii din Racadau
 
Counter Counter