Faza cu papagalul

Tocmai am venit de la munte. Nu prea am cu ce sa ma laud. Poate doar cu bataturile de pe talpi din cauza carora nu prea pot sa merg.

Toata excursia am tinut-o cu faza cu papagalul. Acuma sa va spun faza cu papagalul. Eu, tinara si nelinistita, aveam vreo 16 cind am urcat pe cel mai inalt virf din Romania. Era visul meu din copilarie. Cind eram mica ii intrebam pe ai mei daca fusesera pe virf. Taicamiu imi tot zicea ca da, maicamea ca nu. Ca fusese in creasta Fagarasilor, dar ca ramasese la o urcare cam la 40 de minute de virf. Si eu rideam de ea ca cum a fost atit de aproape si nu a reusit sa urle. Atunci cind am fost prima data, am fost pe alta parte, insa cu acelasi nenea cu care fusese si mama (fusesera colegi de faculta). Si cind am ajuns pe Vistea Mare (prietenii stiu care e smenul , ce si cum; sau orice stie geografie cit de cit) nenea mi-a aratat "uite acolo jos in creasta a ramas maicata si n-a mai vrut sa urce". Si eu am ris de ea. Am ascultat de-a lungul vremii toate variantele despre excursia aia care aparent a fost memorabila.

Faza tare a fost ca dupa ce au ratat virful, unul din gasca a intrebat pe unde coboara si nenea le-a aratat "pe acolo". Tipul s-a dus fix in buza ripei si s-a uitat, nestiind pe unde era traseul si a replicat "care e papagalul care a zis sa coborim pe aici ???!!". Noi, in cealata excursie, ne-am distrat la greu cind nenea ne-a povestit faza cu papagalul si ne-a si aratat ripa.

In fine, ridem, glumin,ne amintim faza, dar tura asta noi urcam fix pe partea aia pe unde era coborirea. Si era aproape un zid (pentru cunoscatori, iesirea din creasta de pe la Valea Vistei). Am stat pe minunea aia de bucata mult. E destul de greu de urcat (mai ales pentru mine care in 3 ani mi-am pierdut forma de tot). Ma uitam de jos si ii spuneam maicamii ca da, prima bucata arata naspa si ca imi retrag mistourile pina voi ajunge pe Vf. Vistea Mare. Daaaaaaaaaar daca ajung, nici sa nu se ginedeasca ce o asteapta; muhahaha (am si eu ambitii prostesti).

Aveam ambitia in excursia asta sa ajung pe virf. Pentru a-mi demonstra mie ca mai pot. Ca sa il contrazic pe tata care a ris de mine rau de tot inainte sa plec. Si ca sa ii arat lui maicamea ca pot sa urc nenorocirea aia de Vistea Mare si de pe partea cealalta.

Seara, am sunat-o pe maicamea de la Podragu. I-am zis ca am reusit sa urc si peretele si ca am reusit sa jung si pe Vistea!!Ha, ha, ha! Tot timpul am tinut-o in faza cu papagalul. Cum nu ne convenea o bucata de traseu, cum o dadeam cu, bai care e papagalul care a zis sa o luam pe aici.

Cu ocazia asta am vazut capre negre topaind pe versanti, am stat deaprupra curcubeului, deasupra norilor, in nori, deasupra tuturor... senzatia este inimaginabila si de altfel singura care imi aduce pe buze un zimbet larg.